Dor de casa...

Poate un pic ironic este ca primele fotografii pe care vreau sa le pun pe blog sunt de "acasa". In drumul pe care l-am facut ca sa ajung in Italia ne-am oprit in noua casa a fratelui meu. O casa cu adevarat superba, casa Sighetul-ui Marmatiei. O casa tipic romaneasca cu peisaje parca desprinse din o carte cu elfi, dupa cum mi-a zis un prieten erasmus spaniol. O casa in care natura este inca nepatrunsa de urbanul ce tinde sa se extinda si in care traditia inca exista ca bunic ce spune povesti frumoase despre ceea ce a fost.
Peisajele pe care le avem fara sa am nici un pic de lipsa de modestie, cred ca sunt dintre cele mai frumoase pe care le-am vazut.
Si cum nu puteam sa trec prin Sighetul Marmatiei fara sa fac o vizita la manastirea Barsana, pe care o vazusem ultima data in copilarie, cand aveam alti ochi pentru arhitectura, am gasit o manastire cu adevarat superba. O arhitectura clasica maramureseana din lemn si piatra, in care pasiunea pentru lemn atinge aproape perfectiune in executie.
Arhitectura acestui loc are un bun simt incredibil, o compozitie cu o simplitate ce provine din felul de a fi al maramureseniilor, iar in aceasta se regaseste visul oameniilor de a se ridica peste propria conditie, vis ce se citeste in elansarea cladiriilor, si mai ales in elansara bisericii.
Cred ca singurul repros pe care il poti face acestui loc este lipsa modestiei, fiind ironica opulenta acestui loc in contrast cu dogma crestin-ortodoxa. Dar lipsa acesteia a dus la existenta unui loc unic, in care poti ierta cu usurinta contrastul...si pana la urma se zice sa faci ceea ce zice preotul si nu ceea ce el face...